Despre noi

Ambasador

   

 

Ion GÂLEA

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Bulgaria

Ion Gâlea (n. 28 martie 1978) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Bucureşti în anul 2000. Este, de asemenea, licențiat al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne, Colegiul Juridic franco-român de Studii Europene (Diplômes DEUG, Licence et Maîtrise, 1996-2000). Deţine o diplomă de master obţinută la Universitatea din Graz, Austria (în colaborare cu Academia Europeană, Bolzano, Italia şi Institutul European de Administrație Publică, Luxembourg). Este doctor în drept internaţional, titlu obţinut la Universitatea din Bucureşti.

Începând cu anul 2000, este diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, din anul 2002 ocupând diferite funcţii de conducere în domeniul dreptului Uniunii Europene şi al dreptului internaţional. În perioada 2010-2016 a avut funcţia de director general al Departamentului Afaceri Juridice. A fost membru sau a condus echipele de negociere privind tratate internaţionale în diferite domenii, cum ar fi: delimitarea maritimă, promovarea şi protecţia investiţiilor, apărare şi probleme de securitate; membru al echipei juridice în cadrul procedurilor de Aviz consultativ cu privire la  „Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo” (2009); şef supleant al delegaţiei la Conferinţa de la Kampala privind Statutul Curţii Penale Internaționale (2010); vice-preşedinte al Conferinţei Statelor Părţi la Convenţia ONU împotriva Corupției (2011-2015); reprezentant al României la Comisia Dunării.

În ceea ce priveşte cariera academică, este conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universității din Bucureşti, unde predă dreptul internaţional public din anul 2002.

În materie de publicaţii, pot fi menţionate 10 cărți publicate în calitate de autor și co-autor și aproximativ 30 de articole în materia dreptului internațional și a dreptului Uniunii Europene.

Din anul 2016 este Ambasador al României în Republica Bulgaria.

Vorbeşte fluent limbile engleză, franceză, bulgară şi spaniolă.

Este căsătorit şi are doi copii.

 

În prim plan

Marcarea Zilei Naţionale a României la Sofia

03.12.2019

Ambasada României în Republica Bulgaria a celebrat luni, 2 decembrie 2019, Ziua Națională…

Vernisajul expoziţiei pentru marcarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Bulgaria

26.11.2019

Vernisajul expoziţiei pentru marcarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice…

Alegeri prezidențiale 2019

22.11.2019

Reamintim faptul că secţia de votare este organizată în clădirea Ambasadei, nu în cea a…